Condoleanțe: se dau flori, coroană sau bani

E singura pagină din acest blog care nu e despre cadouri. E aici pentru că întrebarea se pune la fel de des ca oricare alta și pentru că răspunsurile pe care le găsești sunt fie articole despre tradiții, fie oferte de la firme funerare.

Ce urmează e partea practică, redusă la ce trebuie să știi în câteva ore.

Trei lucruri, în ordinea în care contează

1. Prezența. Un om care vine la priveghi sau la biserică face mai mult decât orice coroană. Familia ține minte cine a fost acolo, nu ce scria pe panglică.
2. Banii, dacă familia are nevoie. O înmormântare costă, în România, câteva mii de lei bune. Un plic discret e ajutorul real, nu florile.
3. Florile sau coroana. Se aduc pentru a marca respectul, sunt așteptate și au reguli.

Cât se pune în plic

Nu există tarif și nimeni nu ține socoteala. Reperele care circulă și care nu pun pe nimeni în situație proastă:

Plicul se dă discret, unei rude apropiate — nu persoanei îndoliate direct, dacă se poate evita — fără număr rostit și fără comentariu. Într-un colectiv, se strânge o singură sumă și se dă din partea tuturor, cu aceleași reguli de discreție ca la orice colectă (cum se strâng banii).

Coroana: ce se scrie și cât costă

O coroană costă între 200 și 600 de lei. Banderola poartă un text scurt și impersonal:

• „Cu regret, familia Popescu"
• „Nu te vom uita — colegii de la [firmă]"
• „Odihnește-te în pace"

Nu se scriu mesaje lungi, nu se scriu glume care ar fi plăcut celui plecat, nu se folosesc prescurtări. Dacă mergi cu flori în loc de coroană: număr impar de fire, culori sobre, fără ambalaj colorat, fără fundă festivă.

Un detaliu care surprinde pe mulți: unele biserici și primării limitează numărul coroanelor acceptate. Un telefon la firma funerară care se ocupă lămurește în treizeci de secunde dacă are rost să comanzi.

Ce nu se face

• Nu se aduc cadouri, oricât de bine intenționate.
• Nu se fotografiază.
• Nu se întreabă din ce cauză a murit.
• Nu se spune „știu prin ce treci". Se spune „îmi pare rău" și se tace.
• Nu se aduc mâncare și băutură neanunțate în prima zi; se întreabă întâi ce lipsește.

Superstițiile legate de obiectele care nu se dăruiesc — cuțit, ceas, batistă — funcționează cu atât mai puternic în perioada asta; lista lor e în ce nu se face cadou.

Ajutorul care contează, în săptămânile de după

Aici se vede cine e prezent cu adevărat. Înmormântarea adună cincizeci de oameni; a treia săptămână, niciunul.

Mâncare gătită, adusă fără să fie cerută, în vase care nu trebuie returnate. Hârtiile. Certificate, pensie, bancă, notariat — sunt zeci de drumuri, iar un om care se oferă să meargă la o instituție face un serviciu enorm. Un telefon la două săptămâni, când s-au dus toți. Ajutorul pentru copii, dacă sunt: dus și luat de la școală, o după-amiază.

Aceleași reguli, în varianta pentru cineva aflat în spital, sunt în cadou pentru cineva bolnav.

Dacă ești departe

Diaspora se lovește constant de asta: afli și nu poți ajunge în 24 de ore.

• Trimiți flori prin florărie locală, cu un mesaj scurt.
• Trimiți bani unei rude, care le dă mai departe din partea ta.
• Suni. Un telefon de zece minute la trei săptămâni distanță valorează mai mult decât o coroană comandată online.

Ce se poate trimite din străinătate și cum, pentru orice fel de ocazie, e în cum trimiți un cadou în străinătate.

Întrebări frecvente

Se dau bani la înmormântare sau e nepotrivit?

Se dau, și e o practică normală în România. Costurile sunt mari și imediate, iar ajutorul bănesc dat discret e cel mai util lucru pe care îl poate face cineva din afara familiei.

Coroană sau flori?

Coroana e obiceiul în majoritatea zonelor; un buchet sobru e la fel de acceptat, mai ales dacă mergi ca persoană privată și nu în numele unei firme sau al unui grup.

Ce scrii într-un mesaj de condoleanțe?

Scurt și simplu: „Sincere condoleanțe. Îmi pare rău pentru pierderea suferită." Nu se adaugă explicații, nu se pun întrebări și nu se caută consolări de tipul „a scăpat de suferință".

Se merge cu copiii la înmormântare?

Depinde de vârstă și de cât de apropiat era copilul de cel plecat. Nu există o regulă; există însă bunul-simț de a-l scoate afară dacă îi e greu, fără să faci din asta un moment.